Print this page

Servicii oferite de Thermoenergy S.A.
Featured

05 Mai 2016

Thermoenergy Group SA, in calitatea sa de operator al sistemului centralizat de alimentare cu energie termica (SACET), isi propune ca obiectiv o imbunatatire substantiala a activitatii sale principale, aceea de furnizare centralizata a energiei termice pentru incalzire si apa calda, prin:

  • asigurarea si garantarea accesului utilizatorilor in mod nediscriminatoriu la retele    termice de incalzire si apa calda menajera;
  • utilizarea eficienta a surselor de energie;
  • asigurarea continuitatii serviciului public de alimentare cu energie termica;
  • accesibilitatea preturilor la consumatori prin asigurarea rentabilitatii financiare in producerea, transportul si distributia energiei termice;
  • siguranta si fiabilitate in alimentarea cu energie termica;
  • reducerea impactului negativ asupra mediului;  
  • implementarea de tehnologii noi;
  • respectarea legislatiei nationale si alinierea la legislatia Uniunii Europene in domeniul energiei si protectiei mediului
  • asigurarea masurarii corecte a energiei consumate


Serviciile si activitatile desfasurate de Thermoenergy Group SA sunt urmatoarele:
                                          
I.      Furnizarea agentului termic catre consumatorii urbani.
II.     Ridicare presiune apa calda/apa rece catre consumatorii din imobilele cu regim de inaltime mai mare de 4 nivele.
III.    Dispecerat de conducere operativa a proceselor din punctele termice.
IV.    Mentenanta preventiva a sistemului de termoficare
V.     Contorizarea consumurilor de energie termica
VI.    Verficare metrologica a instalatiilor de masura si control
VII.   Eliberarea de avize
VIII. Valorificare de produse secundare (apa tratata)
IX.    Instruirea si examinarea personalului din subordine
 
I. Furnizarea energiei termice in sistem centralizat

Thermoenergy Group SA exploateaza sistemul de alimentare centralizat cu energie termica (SACET) in municipiul Bacau.
Furnizarea agentului termic catre consumatorii urbani se realizeaza prin:

  • Sistemul de alimentare centralizat cu energie termica format din: instalatia de cogenerare echipata cu turbina cu gaze si de rezerva (CAI  si CAF), retele de transport, puncte/module termice si retelele de distributie energie termica (pentru incalzire si apa calda de consum);
  • Sistemul de producere si distributie a energiei termice prin centrale termice, care cuprinde centralele de cvartal si retelele de distributie energie termica (pentru incalzire si apa calda de consum).

Thermoenergy Group SA Bacau asigura transportul energiei termice produse sub forma de apa fierbinte, prin retele termice de transport bifilare (tur - retur).

Reteaua de transport are trei ramuri care se desprind din reteaua principala in zona CAF Letea. Cele trei ramuri sunt:

  • Ramura Sofert, cu urmatorul traseu: Garofitei – Oituz – 9 Mai  – Vantului pana in zona Nord, strada Aprodul Purice – Podul cu Lanturi, cu ramificatie in zona Bistrita Lac.
  • Ramura Republicii, cu urmatorul traseu: Metalurgiei – Bicaz – Chimiei – Aeroportului pana in zona URA.
  • Ramura Cornisa, cu urmatorul traseu: Letea – Cornisa – Aleea Ghioceilor – Zona Centru (Casa de cultura)

Lungimea retelei primare de transport care asigura alimentarea punctelor si modulelor termice este de 75,372 km, reprezentand retea principala si racordurile la sistemul de distributie

Din retelele termice de transport sunt alimentate :

  • 57 puncte termice
  • 48 module termice
  • 10 puncte termice apartinand unor agenti economici

In prezent :
1.    In regim de iarna, apa fierbinte este produsa in regim de cogenerare, prin intermediul :

  • instalatiei de cogenerare echipate cu turbina cu gaze
  • de cazanul de apa fierbinte tip  ALCHEMNITZ 100Gcal/h, cazanele de abur  utilitare 1 si 2 (2x10t/h) sau prin  intermediul instalatiei de termoficare urbana ce utilizeaza aburul produs de CAI (cazanul de abur industrial) tip BabcocK 100t/h.

2.    In regim de avarie iarna sau de indisponibilitate a instalatiei de cogenerare echipata cu turbina cu gaze, apa fierbinte este produsa, in functie de valoarea cererii: de cazanul de apa fierbinte tip  ALCHEMNITZ 100Gcal/h sau prin  intermediul instalaţiei de termoficare urbana ce utilizeaza aburul produs de cazanul de abur industrial tip BabcocK 100t/h sau de cele doua cazane utilitare 2x10t/h.

3.    In regim de vara, apa fierbinte este produsa prin intermediul instalatiei de cogenerare echipata cu turbina cu gaze.

4.    In CT-uri apa fierbinte este produsa pe tot parcursul unui an pentru consumatorii racordati la acestea, iar prin schimbatoare de caldura se prepara apa calda de consum din apa fierbinte.

In concluzie, in cazul retelelor de agent primar apa fierbinte este pompata si transportata prin intermediul retelelor de transport pana la punctele termice exploatate de societatea noastra sau pana la punctele termice ale consumatorilor.

Distributia energiei termice:

  • in punctele si modulele termice are loc schimbul de caldura intre agentul primar din retelele de transport si cel secundar din retelele secundare pentru distributia caldurii si apei calde de consum la parametri posibil de utilizat de consumatori.
  • toate punctele termice functioneaza total automatizat si sunt conduse de la dispeceratul de termoficare.
    Lungimea retelelor secundare de distributie este de 385,099 km de conducta. Reteaua este constituita din trei tevi tur – retur incalzire si apa calda. In cazul retelelor modernizate exista si o a patra teava de recirculare apa calda.


Sistemul de automatizare asigura functionarea automata si complet independenta a punctelor termice, eliminand necesitatea unui personal tehnic permanent de supraveghere la nivel local.

Prin conectarea in tabloul de automatizare a senzorilor de masurare a parametrilor, precum si a echipamentelor energetice, prin intermediul unor bucle de reglare comandate de calculatoarele de proces, se realizeaza reglajul calitativ al parametrilor agentului termic pentru incalzire si apa calda de consum.

Reglarea temperaturii agentului termic secundar pentru incalzire se realizeaza automat in functie de temperatura exterioara masurata. Pentru monitorizarea functionarii, reglajul si comanda de la distanta, pompele de incalzire sunt integrate in sistemul de automatizare.

Reglarea temperaturii apei calde de consum la o temperatura constanta, prestabilita, se realizeaza prin reglajul debitului de agent termic primar de catre un regulator de debit actionat electric, montat pe circuitul primar.

Pentru monitorizarea functionarii si comanda de la distanta, pompele de recirculare sunt integrate in sistemul de automatizare, astfel incat pornirea acestora se realizezaza automat, functie de consumul de apa calda.

II. Ridicare presiune apa rece

Thermoenergy Group SA asigura serviciul de ridicare a presiunii apei reci catre consumatorii care locuiesc in imobile cu regim de inaltime mai mare de 4 nivele, prin grupuri moderne de pompare, prin care se realizeaza reglajul continuu al turatiei electropompelor in functie de consumul de apa, respectiv in functie de semnalul dat de senzorul de presiune constanta conectat la convertizor.

Grupurile de pompare (hidrofor) functioneaza in puncte termice, acestea asigurand presiunea necesara la apa rece si apa calda de consum furnizata catre consumatorii din imobilele cu regim de inaltime mai mare de 4 nivele.

III. Dispecerat de monitorizare si comanda de la distanta a proceselor termice

A fost conceput intr-o arhitectura de tip SCADA, care comunica bidirectional prin reteaua de fibra optica cu fiecare sistem de automatizare din punctele termice, prin protocoale standardizate. Sistemul a fost realizat cu echipamente si soft furnizate de Siemens, a inceput sa functioneze din anul 2010, avand urmatoarele obiective generale:

  • furnizarea in timp real a datelor din procesul tehnologic care sa permita luarea unor decizii rapide si corecte in situatii de disfunctionalitate sau avarie;
  • realizarea de reglaje si  comenzi de la distanta asupra echipamentelor din puncte si centrale termice;
  • cresterea eficientei economice datorata metodelor si tehnicilor moderne de preluare si prelucrare a datelor si reglare automata, care asigura functionarea optima a intregului sistem;
  • imbunatatirea calitatii serviciilor oferite de Thermoenergy Group SA consumatorilor, prin asigurarea necesarului de energie termica pentru incalzire si apa calda de consum la parametri corespunzatori;
  • prelungirea duratei de viata a echipamentelor si instalatiilor din punctele termice
  • depistarea si localizarea operativa a disfunctionalitatilor din instalatii.


Sistemul dispecer de supraveghere si conducere operativa indeplineste urmatoarele tipuri de functii:

  • functii operative - supravegherea, operarea, comanda;
  • functii semioperative - autodiagnoza, menteneta si configurabilitatea on-line a sistemului;
  • functii neoperative – generarea de rapoarte, documentarea, arhivarea, legatura cu modulele sistemului si optimizarea off-line.

Sistemul permite personalului din dispecerate supravegherea in timp real a proceselor termice si comenzi asupra instalatiilor si echipamentelor din punctele termice, prin:

- achizitia periodica a datelor din proces (la cateva secunde):

  • valori parametri tehnologici (instantanee si contorizate);
  • stari utilaje tehnologice si echipamente (pornit / oprit / avarie);
  • regim de functionare echipamente (convertizoare frecventa, pompe, sistem expansiune, contoare, vane cu trei cai, etc) (normal sau avarie, in regim automat sau manual, grad de incarcare, etc);

- prelucrarea datelor achizitionate:

  • filtrarea si validarea marimii achizitionate;
  • testarea depasirii limitelor tehnologice;
  • calcule valori medii si contorizate;
  • formare fisiere istorice:
    • istorice evenimente. Evenimentul reprezinta (asociat cu timpul producerii) orice iesire/revenire din limite a unui parametru tehnologic, orice schimbare a starii unui echipament, intreruperea/refacerea comunicatiei, orice comanda, orice interventie a operatorului in sistemul de monitorizare si comanda;
    • istorice valori curente, contorizate si medii calculate;
  • comenzi de modificare a unor parametri principali de functionare (curbe de incalzire, referinta apa calda de consum), parametri de functionare echipamente (setpoint pompe incalzire si ajutatoare apa calda care functioneaza cu turatie variabila, valori start/stop pompe de recirculare, setari parametri instalatie expansiune), porniri/opriri a buclelor de reglare si a echipamentelor on line sau dupa programe de timp, schimbarea regimului de functionare a pompelor de recirculare, electrovanelor cu trei cai, etc.

Aplicatiile sistemului dispecer sunt instalate si utilizate cu drept de comanda in dispeceratul central si numai cu drept de vizualizare de catre restul personalului tehnic de decizie.

IV. Laborator metrologic

Laboratorul de Metrologie al Thermoenergy Group SA functioneaza avand un sistem de management al calitatii in conformitate cu cerintele standardului SR ISO/CEI 17025:2005.

Laboratorul este autorizat de către Biroul Roman de Metrologie Legala (BRML) sa efectueze verificari metrologice periodice, pentru traductoarele de debit si perechile de termorezistente si calculatoarelor de energie termica din componenta contoarelor de energie termica, precum si etalonari de manometre si termometre pentru instalatii industriale apartinatoare Thermoenergy

Group SA + contoare de apa calda sau apa rece cu DN intre 15 - 50..
Aceste verificari se efectueaza intr-o locatie permanenta, de catre personal calificat, autorizat de catre BRML, laboratorul fiind supravegheat de către BRML, conform prevederilor legale. Se ofera astfel siguranta unor verificari metrologice de calitate, impartiale si se exclude posibilitatea existentei unui conflict de interese.

Prin efectuarea periodica a acestor verificari se asigura atat legalitatea contoarelor de energie termica cat si corectitudinea masurarii energiei termice, livrate de Thermoenergy Group SA catre beneficiari, cat si parametrii de calitate ai acestei energii.

La efectuarea verificarilor se folosesc metode/standuri de verificare si etaloane conform normelor de metrologie legala, a caror buna functionare este evaluata/verificata periodic de către experti/laboratoare specializate din structura BRML si a Institutului National de Metrologie.

V. Contorizare

Sunt contorizate aproximativ 97% din bransamentele existente.
In urma modernizarii, in proportie de 85 %, citirile contorilor se efectueaza de la distanta, prin unde radio. Citirile pentru diferenta de 15% din bransamente se realizeaza local (la bransament).

VI. Mentenanta planificata a sistemului de termoficare

In mod normal un sistem de termoficare ar avea nevoie de intreruperi de scurta durata pentru mentenanta, in care sa se execute lucrari de mica anvergura:

  • presetupari
  • reglarea presetupelor
  • refaceri izolatii
  • probe de mobilitate elemente si echipamente de actionare
  • verificari vizuale ale starii conductelor, asezarea lor pe suporti
  • gresari echipamente

Din cauza vechimii retelelor de transport, in unele cazuri mai mare de 30 de ani, a debransarilor de la SACET, care au condus la o supradimensionare a retelelor, implicit la deteriorea lor prin coroziune, se impune realizarea unui program riguros de lucrari de reparatie si intretinere a acestor retele.

In cazul retelelor secundare mentenenta poate fi asigurata eficient prin metoda “probelor hidraulice succesive”. Aceasta metoda consta in cresterea presiunii pe o portiune de retea pana cand punctul slab cedeaza. Aceasta crestere de presiune se face controlat, preferabil pe timpul noptii.

Desfasurarea probelor si repararea retelelor trebuie sa se realizeze dupa finalizarea sezonului de incalzire, dar nu mai tarziu de inceperea sezonului cu temperaturi de peste 20ºC, preferabil in perioada 15 aprilie – 30 mai.

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii…