SELECTIE PENTRU POZITIILE DE MEMBRU IN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE AL SOCIETATII THERMOENERGY GROUP SA BACAU

14 Noiembrie 2024

Consiliul Local al Municipiului Bacău anunţă declanşarea procedurii de selecție a candidaţilor pentru nominalizarea în vederea numirii a 7 (șapte) membri în Consiliul de Administrație al S.C. Thermoenergy Group S.A. Bacău. Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată prin Legea nr.111/2016, cu completările și modificările aduse prin Legea nr.187/2023 și cu cele ale H.G. nr.639/2023.

I.  ETAPELE PROCESULUI DE SELECȚIE

 Procesul de recrutare și selecție a candidaților are următoarele etape:

Depunerea dosarelor de candidatură 14.11.2024 – 16.12.2024
Realizarea Listei Lungi 5 zile de la expirarea perioadei de depunere a candidaturilor
Evaluarea dosarelor și realizarea Listei Scurte 5-10 zile de la elaborarea Listei Lungi
Depunerea Declarațiilor de Intenție 15 zile de la comunicarea includerii pe Lista Scurtă
Interviurile de selecție finală 3-10 zile de la depunerea Declarației de Intenție

Toate aceste etape sunt eliminatorii.

Candidaţii vor fi informaţi în mod operativ şi transparent, telefonic sau/şi pe e-mail, referitor la eventualele schimbări apărute în planul de derulare a acestor etape, precum şi de rezultatele obţinute de fiecare dintre ei pe fiecare etapă a acestui proces.

II.  CERINȚE DE PARTICIPARE

 Candidaţii pe care dorim sa îi identificăm în procesul de selecție pentru nominalizarea în vederea numirii membrilor Consiliului de Administraţie din cadrul Societății Thermoenergy Group S.A. Bacău trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe:

A. Criterii de eligibilitate

  1. au studii superioare și experiență în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al respectivei întreprinderi publice de cel puțin 7 ani și experiență în conducerea societăților sau regiilor autonome;
  2. au certificare CAFR ca auditor financiar sau au cel puțin 3 ani de experiență ca membru al unor comitete de audit; acest criteriu este valabil pentru postul de administrator cu expertiză în domeniul auditului financiar;
  3. nu se află în conflict de interese care să îi(le) facă incompatibili(e) cu exercitarea atribuțiilor specifice postului pentru care a aplicat;
  4. nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute în 30 alin. 9 și art. 36 alin. 7 din O.U.G nr.109/2011;
  5. nu au fost condamnați(te) definitiv printr-o hotărâre judecătorească pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție şi de serviciu, infracțiuni contra înfăptuirii justiției, infracțiunii de fals, infracțiunii contra patrimoniului, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr.129/2019 pentru prevenirea şi sancționarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanțării terorismului, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile desăvârșite cu intenție care ar face-o incompatibile cu exercitarea funcției;
  6. nu au făcut poliţie politică, așa cum este definită prin lege;
  7. au capacitate deplină de exerciţiu;
  8. sunt apți din punct de vedere medical;
  9. nu au înscrisuri în cazierul fiscal;
  10. nu au înscrisuri în cazierul judiciar;
  11. nu exercită concomitent mai mult de 2 mandate de administrator şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăţi sau întreprinderi publice, conform art. 33 din O.U.G nr.109/2011, cu excepția funcționarilor publici sau a altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice, care pot deține calitatea de membru în consiliul de administrație și/sau de membru în consiliul de supraveghere la maximum două întreprinderi publice sau în organele de conducere ale altor entități deținute de stat sau de unitățile administrativ – teritoriale al căror sediu se află pe teritoriul României, conform art. XII (1) din

O.U.G nr.34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;

  1. egalitate de gen;
  2. îndeplinesc toate criteriile cerute prin U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu completările și modificările ulterioare.

III. CRITERII DE EVALUARE

 Aceste criterii sunt competențe și trăsături necesare candidaților pentru a putea îndeplini cu succes rolul care le-a fost atribuit; aceste criteriii sunt grupate în următoarele grupe: competențe specifice sectorului de activitate al întreprinderii publice, competențe de importanță strategică / tehnică, competențe de guvernanță corporativă, competențe sociale și personale, experiență pe plan local și internațional, trăsături specifice postului, alinierea cu scrisoarea de așteptări. Modalitatea de evaluare: observarea și analiza reacțiilor și a răspunsurilor candidaților prin raportare la Profilul Consiliului și al Candidatului.

IV.  DEPUNEREA DOSARELOR DE CANDIDATURĂ

 În conformitate cu prevederile Regulamentului – Cadru de Organizare și Funcționare a Comisiilor de Selecție și Nominalizare a Candidaților Pentru Postul de Membru în Cadrul Consiliilor de Administrație/Supraveghere ale Întreprinderilor Publice, publicat de AMEPIP în data de 12.03.2024, art. 23 alin. (1), dosarul de candidatură se depune până la data-limită de 16.12.2024, potrivit art. 19 alin. (3) din Anexa nr. 1 la

H.G. nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în mod obligatoriu, în format letric la Registratura A.P.T/Societății). și se transmit și în format electronic prin e-mail, la adresele instituționale ale Comisiei de Selecție și Nominalizare.

Dosarul în format letric (pe suport de hârtie)

Dosarele de candidatură pe suport de hârtie vor fi depuse în plic închis şi sigilat, pe care se va menționa următorul text: „Candidatură CA Societatea Thermoenergy Group S.A. Bacău / [Numele şi Prenumele candidatului]” la Registratura Primăriei Bacău, situată în str. Pictor Aman, nr. 94C, cod poștal 600164, Bacău.

Dosarul electronic

Dosarele de candidatură în format electronic se transmit la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. cu mențiunea în subiectul mesajului a următorului text:

„Candidatură CA Societatea Thermoenergy Group SA Bacău / [Numele şi Prenumele candidatului]”

Reguli obligatorii:

  • Mesajele e-mail de depunere a dosarului în format electronic, cât şi documentele ataşate vor trebui să conţină, în mod obligatoriu, numele şi prenumele candidatului (de exemplu „CV Popescu Ion”).
  • Formularele F1-F5 și CV-ul din dosarul în format electronic vor fi transmise ca fișier de tip PDF (extensie .pdf) cât și ca fișier editabil (extensie .docx).
  • Copiile documentelor solicitate vor fi scanate si transmise ca documente separate, având în titlu tipul documentului, numele și prenumele candidatului – de exemplu ”Diploma licență Popescu Ion” sau ”Extras REGES Popescu Ion”.
  • Dosarele în format electronic NU vor fi transmise prin aplicații de transfer de fișiere (de ex: WeTransfer sau alte aplicații similare) – în cazul în care dimensiunea dosarului depășește capacitatea mesajului, se vor transmite mai multe mesaje succesive numerotate (de exemplu ”Candidatură CA Societatea Thermoenergy Group SA Bacău Popescu Ion 1”, ”Candidatura CA Societatea Thermoenergy Group SA Bacău Popescu Ion 2”, etc.)

V. DOCUMENTE NECESARE PENTRU DEPUNEREA CANDIDATURII

Dosarele de candidatură vor conține în mod obligatoriu următoarele documente:

  1. Opis documente (numai în dosarul pe suport de hârtie);
  2. Curriculum vitae;
  3. Copii:
    1. Copia actului de identitate;
    2. Copia cazierului judiciar;
    3. Copia Cazierului fiscal (exclus certificat de atestare fiscală);
    4. Copia certificatului de căsătorie sau a altor acte, doar în cazul în care numele de pe actele depuse este diferit de cel de pe actul de identitate;
    5. Copia diplomei de licenţă sau echivalentă;
    6. Copii ale altor forme de educație superioare absolvite (dacă este cazul) – alte programe de licență, programe de master, doctorat, MBA. Nu se vor transmite copii ale diplomelor sau ale certificatelor de participare la programe de formare de scurtă durată;
    7. Copii ale documentelor care dovedesc experiența profesională cerută (extras Reges/Revisal, copie carnet de muncă dacă este cazul), contracte de mandat/management, adeverințe eliberate de angajatori, certificat constatator pe persoană fizică eliberat de ONRC, adeverințe însușite prin semnătură și ștampilă de emitent din care să reiasă cifra de afaceri a angajatorului în perioadele specificate de candidat în CV, adeverințe însușite prin semnătură și ștampilă de emitent din care să reiasă perioadele exacte -an, luna- în care candidatul a exercitat un rol de membru în Comitetul de Audit din cadrul unui CA/CS (dacă este cazul), alte documente însușite prin semnătură și ștampilă de emitent care să ateste contribuția directă a candidatului la îmbunătățirea performanțelor financiare ale societăților pe care le-a administrat/ condus, etc.)
  4. Formulare:
  5. F1 – Cererea de înscriere;
  6. F2 – Declarație pe propria răspundere privind conformitatea documentelor şi informațiilor prezentate în dosar, lipsa conflictului de interese şi a situațiilor de incompatibilitate.
  7. F3 – Acordul cu privire la obținerea de date în vederea verificării informațiilor.
  8. F4 – Consimțământ de prelucrare a datelor cu caracter
  9. F5 – Declarația de interese
  10. Scrisoare de recomandare (minim 1 – maxim 5).

Modelele de formulare pot fi descărcate de pe paginile web www.municipiulbacau.rowww.thermoenergy.ro și www.pluri.ro.

VI.  ALTE INFORMAȚII

a.  Comunicarea cu candidaţii

Pe întreg parcursul acestui proces de selecţie, comunicarea cu candidaţii se va face prin mijloace electronice. Lista lungă, lista scurtă şi propunerile de nominalizare au caracter confidenţial şi nu vor fi publicate; rezultatele obţinute de candidaţi pe fiecare din etapele procesului de selecţie le vor fi comunicate acestora individual în modalitaţile descrise mai sus. Nu vom transmite candidaților punctajele obținute, deoarece acestea sunt relevante în ansamblu și nu individual, în schimb îi vom informa despre deciziile luate referitor la candidatura lor pe fiecare etapă a procesului de rerutare. Rezultatele finale vor fi comunicate candidaților după ce decidenții ni le vor fi traansmis în mod formal.

b.  Protecția datelor personale

Acest proces de recrutare și selecție descris în detaliu mai sus, se va desfășura conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

  Anunt Recrutare
  Formular-1
  Formular-2
  Formular-3
  Formular-4
  Formular-5
  Plan de selectie componenta initiala
  Scrisoare de asteptari
  Plan de selectie componenta integrala
  Profilul Consiliului de Administratie
  Profilul candidatului

Informatii contact

Thermoenergy S.A.
ORC J4/882/2014 - CUI RO33620670

  • Adresa: Bacau, Str. Chimiei, nr. 6
  • Tel: 0040.234.585.050
  • Fax:: 0040.234.519.650
  • Email: secretariat@thermoenergy.ro

Galerie foto

  • poze-2014-2015-007
  • poze-2014-2015-009
  • poze-2014-2015-016
  • poze-2014-2015-018
  • poze-2014-2015-026
  • poze-2014-2015-027
  • poze-2014-2015-035
  • poze-2014-2015-036
  • poze-2014-2015-048
Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii…